Da, da,… de ziua mea
Nu, n-am murit… încă. Dar, după cum merg lucrurile, mult nu mai este.
Acum sunt în stadiul de zvârcolire patetică și insipidă în care nu știu nici ce vreau, nici cum și… mai trist, nici de ce (profesional, that is). Dacă e să mă iau după Vali, eu sunt oricum un rebel fără cauză, un luptător al cauzelor pierdute (ceea ce îmi aduce aminte de St. Jude al catolicilor, așa-zis “Patron Saint of lost causes”); dar asta nu m-a descurajat niciodată, ci dimpotrivă, mi-a dat putere și energie. Dar de data asta, parcă e altceva… și până voi găsi un remediu, voi continua să trăiesc în această transă. Trist. Jalnic. Într-un cuvânt: EU.
P.S.: Și da, am îmbătrânit. 25 + ceva mărunțiș. Vorba Paraziților: “Viața iese din p…ă și se duce pe p..ă!”
