Da, da,… de ziua mea
Nu, n-am murit… încă. Dar, după cum merg lucrurile, mult nu mai este.
Acum sunt în stadiul de zvârcolire patetică și insipidă în care nu știu nici ce vreau, nici cum și… mai trist, nici de ce (profesional, that is). Dacă e să mă iau după Vali, eu sunt oricum un rebel fără cauză, un luptător al cauzelor pierdute (ceea ce îmi aduce aminte de St. Jude al catolicilor, așa-zis “Patron Saint of lost causes”); dar asta nu m-a descurajat niciodată, ci dimpotrivă, mi-a dat putere și energie. Dar de data asta, parcă e altceva… și până voi găsi un remediu, voi continua să trăiesc în această transă. Trist. Jalnic. Într-un cuvânt: EU.
P.S.: Și da, am îmbătrânit. 25 + ceva mărunțiș. Vorba Paraziților: “Viața iese din p…ă și se duce pe p..ă!”
Punct… şi de la capăt
Am început un nou blog. [Punct.]
[Şi de la capăt.] De ce? Nici eu nu ştiu prea bine. Poate că de plictiseală, că practic nu am nimic de comunicat altora şi nici nu sunt un bun orator sau narator, iar de logoree m-am vindecat de mult.
Later edit: am mutat şi posturile de pe fostul blog… aşa, just for kicks.
Later-later edit: am pus pe private unele intrări mai delicate — need to know basis 
