Da, da,… de ziua mea
Nu, n-am murit… încă. Dar, după cum merg lucrurile, mult nu mai este.
Acum sunt în stadiul de zvârcolire patetică și insipidă în care nu știu nici ce vreau, nici cum și… mai trist, nici de ce (profesional, that is). Dacă e să mă iau după Vali, eu sunt oricum un rebel fără cauză, un luptător al cauzelor pierdute (ceea ce îmi aduce aminte de St. Jude al catolicilor, așa-zis “Patron Saint of lost causes”); dar asta nu m-a descurajat niciodată, ci dimpotrivă, mi-a dat putere și energie. Dar de data asta, parcă e altceva… și până voi găsi un remediu, voi continua să trăiesc în această transă. Trist. Jalnic. Într-un cuvânt: EU.
P.S.: Și da, am îmbătrânit. 25 + ceva mărunțiș. Vorba Paraziților: “Viața iese din p…ă și se duce pe p..ă!”
+/- 2
Nu știu de unde să încep așa că o s-o zic direct: lucrez într-o firmă de tot rahatul !!!
Cum stă treaba… În contract, în dreptul datei de salariu este trecută data de 12. Boooon. Doar că există o portiță, o marjă de siguranță (după cum au numit-o ei), și anume că data nu este bătută în cuie, ci poate varia… ușor. Cu cât? Cu fix +/-2 zile.
Acum aproape doi ani de zile, când m-am angajat aici, nici prin cap nu mi-a trecut că acel “-” este o himeră, acel “+” este o constantă, iar acel “2″ este, desigur, o variabilă care ia valori între 2 și 5. De ce spun asta? Pentru că în acești doi ani de zile, *niciodată* nu s-au virat banii pe card înaintea datei de 12, de vreo 5 ori s-au virat fix pe data de 12 și în restul de “n” ori au venit undeva pe 14-16 ale lunii.
Toate bune și frumoase…
BitDefender, te iubim, că ca tine nu găsim!
